Răfuieli politico-penale. „Mircia Muntean are ceva personal cu mine”

Neînţelegerile dintre primarul actual al Devei, Mircia Muntean, şi patronul unei societăţi ce asigură transportul în comun în reşedinţa de judeţ, Marian Muntean (medalion), sunt demult cunoscute. Ieri, la orele prânzului, Marian Muntean, în cadrul unei conferinţe de presă, a dorit să îi răspundă omonimului său, Mircia, la unele acuze ce i-au fost aduse zilele…

Candidații promit alegatorilor ce visează în Parlament sau la Primărie

Campioni la astfel de lucruri trăznite sunt, de departe, cei doi candidați ai Uniunii Social Populare (PDL + UNPR + rămășițe din PNȚCD), Mircia Muntean, candidat pentru șefia Consiliului Județean, și Viorel Arion, înscris în cursa pentru Primăria Hunedoara. Mircia Muntean nu a prezent încă un program clar, cu care să meargă în fața electoratului….

O declaraţie în care Mircia Muntean este şi el, în sfârşit, sincer o dată.

O declaraţie în care Mircia Muntean este şi el, în sfârşit, sincer o dată. Aflaţi ce spune şi la cine se referă edilul Devei atunci când face una din rarele sale declaraţii libere de minciună sau intenţie de manipulare. VIZIONAŢI: “Asa va arata Hunedoara dupa aegerile din iunie 2012.VOTATI VIOREL ARION! Pana si Mircia Munteanu…

Mircia Muntean si Arca lui Noe…

E posibil ca din cauza incompetentei administratiei locale oamenii de calitate, care isi platesc taxele si impozitele sa aiba de suferit datorita lipsei de profesionalism a lui MIRCIA MUNTEAN si a besmeticilor lui de viceprimari si consilieri, unul mai prost ca celalalt?Dezamagirea oamenilor nu poate fi exprimata nici prin cuvinte si nici prin poze ci…

INCREDIBIL: Mai rău ca turcii care au săpat fântâna din castel! La arteziana din centrul Devei se lucrează pe furtună!

Singurii deveni care nu s-au adăpostitit de furtuna puternică din această după-amiază au fost câţiva dintre muncitorii care lucrează la construcţia fântânii arteziene din centrul municipiului. Pentru că este campanie electorală şi vor să termine în timp util construcţia, ca edilul Mircia Muntean (USP) să se poată lăuda cu investiţia , muncitorii au fost nevoiţi…

Mircia Muntean vrea sa castige sefia judetului cu „gogosi” electorale

Gogosi electorale. Asta le serveste Mircia Muntean locuitorilor judetului Hunedoara, in incercarea de a castiga sefia Consiliului Judetean Hunedoara. Si, pentru ca in judet, lumea stie ca trebuie sa trieze spusele actualului primar, acesta a gasit o alta „rampa” pentru a-si promova ideile fanteziste si a apelat la presa centrala. Nu la cea quality, unde…

Consiliul Judeţean, singura instituţie care mai investeşte în Palatul Administrativ din Deva

Cinci milioane de euro. Atât au investit autorităţile într-o clădire în care trebuia să funcţioneze Palatul Administrativ din Deva. Din “lipsa fondurilor”, lucrările s-au sistat, iar de ani buni clădirea neterminată este abandonată. Mai mult, pentru întreţinerea ei, anual, se alocă bani din bugetul judeţean. Autorităţile şi-au dat seama că nu mai dispun de fonduri…

C-AŞA-I ÎN POLITICĂ: Campanie ilegală ascunsă sub aparenţa legalităţii

Deşi a împărţit ciocolată şi a îndemnat oamenii să-l voteze – direct sau prin intermediul staff-ului de campanie – înainte de debutul legal al campaniei electorale, Mircia Muntean scapă nesancţionat de poliţiştii hunedoreni. Reprezentanţii IPJ Hunedoara îşi motivează lipsa de acţiune prin faptul că legea nu are prevederi exprese decât pentru perioada de după încetarea…