Alegeri Parlamentare 9 decembrie 2012 – Aproape 60 de candidaţi se luptă pentru un loc de parlamentar de Hunedoara

candidati alegeri parlamentare deputati senatori 9 decembrie 2012

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, vicepreşedintele Senatului, Dan Ruşanu, o fostă campioană mondială la săritura în lungime, Marieta Ilcu-Răileanu, fostul primar al Devei Mircia Muntean, dar şi Monica Iacob-Ridzi sunt doar câteva „somităţi” care s-au alinitat la start pentru bătălia electorală la alegerile parlamentare din decembrie.

Pentru cele zece posturi de parlamentar, trei de senator şi şapte de deputat, ai judeţului Hunedoara, s-au înscris în cursă un număr de 59 de candidaţi, reprezentând şapte formaţiuni politice, iar un candidat este independent. Dintre aceştia 41 candidează pentru un fotoliu de deputat şi 18 pentru un post de senator de Hunedoara.

Cinci formaţiuni politice cu liste complete

Cele două alianţe electorale – USL şi ARD – şi trei partide – PP-DD, UDMR şi PRM – s-au înscris în cursa electorală cu liste complete de candidaţi pentru Parlament, adică şapte pretendenţi pentru Camera Deputaţilor şi trei pentru Senat. Partidul Alianţa Socialistă (PAS) a lansat în cursa electorală patru candidaţi pentru Camera Deputaţilor şi doi pentru Senat. Iar Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) a înscris un singur candidat pentru camera superioară a Parlamentului din Colegiul trei (Deva – Hunedoara – Haţeg – Călan). Un independent râvneşte la un post de deputat din Colegiul doi (Orăştie – Geoagiu – Simeria).


Candidaţi pentru Senat

Colegiul 1 – Valea Jiului
Vasile Cosmin Nicula – USL (PSD)
Florin Mârza – ARD (PDL)
Iosif Andras – UDMR
Haralambie Vochiţoiu – PP-DD
Mircea Marian Rădoi – PRM

Colegiul 2 – Brad – Orăştie – Simeria
Dorin Păran – USL (PNL)
Dorin Oliviu Gligor – ARD (PDL)
Attila Levente Kocsis – UDMR
Cristian Marius Vladu – PP-DD
Cornel Poenar – PRM
Sorin George Lemac – PAS

Colegiul 3 – Deva – Hunedoara – Călan – Haţeg
Mariana Câmpeanu – USL (PNL)
Marieta Ilcu Răileanu – ARD (PDL)
Ferdinand Zoltan Pogocsan – UDMR
Iulian Harabagiu – PP-DD
Virgil Sicoe – PRM
Ioan Brânduşe – PAS
Pavel Grigorie Laszlo – PPMT

Candidaţi pentru Camera Deputaţilor

Colegiul 1 Brad – Valea Mureşului
Laurenţiu Nistor – USL (PSD)
Tiberiu Mircea Borca – ARD (PDL)
Ştefan Ioan Dezmeri – UDMR
Daniel Ovidiu Draia – PP-DD
Ioan Poenar – PRM
Adrian Gheorghe Iuga – PAS

Colegiul 2 Orăştie – Simeria – Geoagiu
Natalia Elena Intotero – USL (PSD)
Iosif Blaga – ARD (PDL)
Istvan Ferenczi – UDMR
Ionel Andronie – PP-DD
Alin Arioni – PRM
Petru Dălie – PAS
Gabriel Popa – candidat independent

Colegiul 3 Haţeg – Călan – Ţinutul Pădurenilor
Dan Radu Ruşanu – USL (PNL)
Adrian Popa – ARD (Noua Republică)
Zoltan Kofity – UDMR
Ion Tirinescu – PP-DD
Mariana Anghel – PRM
Burdea Toader – PAS

Colegiul 4 – Lupeni – Vulcan – Uricani
Cornel Cristian Resmeriţă – USL (PSD)
Constantin Aurică Brânduşe – ARD (PDL)
David Bendekfi – UDMR
Radu Napău Stoica – PP-DD
Dorel Şchiopu – PRM

Colegiul 5 Petroşani – Petrila – Aninoasa
Ioan D. Rus – USL (PSD)
Alexandru Lăutaru – ARD (PDL)
Imre Baboczi – UDMR
Monica Maria Iacob-Ridzi – PP-DD
Emanuel Andronache – PRM

Colegiul 6 Deva – Cîrjiţi
Radu Bogdan Ţîmpău – USL (PNL)
Mircia Muntean – ARD (PDL)
Grigorie Burjan – UDMR
Marian Muntean – PP-DD
Tudor Ionescu – PRM
Ioan Todea – PAS

Colegiul 7 Hunedoara
Eleonora Carmen Hărău – USL (PNL)
Nicuşor Ştefan – ARD (PDL)
Aranka Takacs – UDMR
Robert Muzsic – PP-DD
Velu Căluşer – PRM
Simona Sorina Bumbescu – PAS

Şapte pe un loc în două colegii

Aglomeraţie mare pe buletinele de vot pentru Senat se va înregistra în colegiul trei Deva-Hunedoara-Haţeg, unde s-au înscris în luptă câte şapte candidaţi. Tot atâţia vor un fotoliu de deputat din Colegiul doi Orăştie-Geoagiu-Simeria. Interes prea mare pentru politicienii hunedoreni nu au reprezentat cele trei colegii electorale din Valea Jiului pentru Senat şi Camera Deputaţilor unde sunt doar cinci pretendenţi pentru un post de parlamentar.

Sursa: glasul-hd.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *