Deva devine capitală europeană a sportului

Municipiul Deva va fi desemnat în 2013 drept una dintre capitalele sportului în Uniunea Europeană. Propunea îi aparţine italianului Danilo Montanari, unul dintre vicepreşedinţii asociaţiei ACES, Asociaţia Capitalelor Europene a Sportului. Oficialul a ajuns în oraşul de la poalele cetăţii tocmai când aici se desfăşura o competiţie de ciclism cu ocazia Săptămânii Europene a Mobilităţii.

Primăria Deva încearcă să încurajeze mişcarea, în special cea pe două roţi,
aşa că are în plan mai multe piste pentru biciclişti

Peste 200 de deveni au participat la evenimentul organizat de Primăria Deva şi Direcţia de Sănătate Publică. Copii, tineri şi adulţi au renunţat pentru câteva ore la deplasarea cu maşini în favoarea bibicletelor, iar cei care nu au deţinut astfel de vehicule pe două roţi, au putut să le închirieze din centrul Devei. “Încă din campanie am anunţat că vreau să fiu un primar serios într-un oraş sănătos. Cum deplasarea cu bicicletele este sănătate curată, vrem să încurajăm polulaţia să folosească aceste vehicule. Este pentru prima dată când le punem la dispoziţie bicicletele achiziţionate încă din legislatura trecută, pe care le pot lua din staţii diferite de la Bejan sau Cetate. Vom lucra şi la extinderea pistelor pentru biciclete şi cred că este momentul ca devenii să renunţe la statul la Internet şi să iasă să facă mişcare”, spune primarul Devei, Petru Mărginean. În acest an, evenimentul european se derulează sub sloganul „Transportul urban pe calea cea bună” şi se referă la mobilitatea urbană sustenabilă, organizată cu susţinerea politică şi financiară a Direcţiei Generale pentru Mediu şi Transport a Comisiei Europene. Iar bicicletele nu au rămas foarte mult timp în suportul special. Devenii au profitat din plin de plimbările cu bicicletele prin oraş, cei mai fericiţi fiind copiii, care au sărit în şa şi au făcut fericiţi ture prin centrul oraşului. Impresionat de mulţimea şi entuziasmul participanţilor, italianul Danilo Montanari, preşedintele Mişcării Sportive Populare din Italia şi vicepreşedinte la secretariatul zonal al ACES (EUROPEAN CAPITAL OF SPORT ASSOCIATION), a declarat că va propune ca Deva să fie declarată în 2013 drept „capitală europeană a sportului”.

Piste pentru toate… bicicletele

„ACES premiază astfel oraşele care se disting prin cât mai multă activitate sportivă la care să participe toată populaţia, de la dansuri populare până la activităţi pentru profesionişti. Este un cadou oferit comunităţilor pe baza criteriilor stabilite de Parlamentul European”, a declarat oficialul italian care a ajuns în judeţ cu ocazia desfăşurării la Hunedoara a unui turneu internaţional de fotbal organizat de Mişcarea Sportivă Populară din Italia, în colaborare cu Asociaţia pentru Suflete Curate şi Primăria Hunedoara. Pentru a-şi merita titlul de capitală sportivă, “investiţiile în sport” ale municipalităţii vor continua în perioada imediat următoare, când se vor instala în oraş mai multe staţii de biciclete, de unde amatorii de ciclism pot închiria un vehicul pe o anumită perioadă: “Am încheiat în acest sens un parteneriat cu DHS-ul, vrem să profităm astfel de faptul că avem aici cel mai mare producător de biciclete din centrul şi estul Europei. Noi vom pune la dispoziţie staţiile în mai multe puncte din oraş, ei aduc o parte din biciclete şi vor asigura service-ul lor. Vrem să facem staţii moderne, pe bază de card, astfel încât cei care le închiriază să poată să le ia dintr-o locaţie şi să le lase în alta. Vom investi şi în realizarea mai multor piste de biciclete şi cred că este normal acest lucru atât timp cât în Germania există autostrăzi pentru biciclete”. Ovidiu Ileş, unul dintre participanţii la eveniment şi unul dintre împătimiţii ciclismului din Deva, crede că era timpul şi pentru acemenea acţiuni: “În Deva sunt vreo 300 de ciclişti, din care circa o sută au biciclete mai performante. În Deva există momentan o singură pistă, pe strada Iuliu Maniu, dar şi aceasta este folosită mai mult de pietoni şi este la fel de riscant pentru noi ca o stradă obişnuită. Bineînţeles că ne-ar ajuta mult construcţia unor asemenea piste. În afară de Deva, cred că doar Petroşaniul mai are o asemenea pistă amenajată pentru biciclişti undeva în zona pieţei din municipiu”. În afară de pistele din oraş, conducerea Primăriei Deva are în plan amenajarea unor piste de mountain bike în zona Bejan şi către Almaşu Sec, dar şi construcţia unei piste până la Şoimuş, de-a lungul căii ferate, o pistă de viteză concepută special pentru profesionişti”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *