SMURD-ul lui Petru Marginean – Afaceri pe bani publici pe filiera politica

SMURD-ul lui Petru Mărginean dă contracte cumnatei vicepreședintelui PC Hunedoara, candidat pentru consilier la CJ. Soțul patroanei și directorul firmei, PC-ist și el, este candidat la CL Deva

Petru Marginean Salvital Deva Smurd Afaceri pe bani publici pe filieră politică

SMURD înseamnă salvare. Salvarea unor vieți. SMURD este un serviciu de utilitate publică. În județul Hunedoara, SMURD nu înseamnă doar paramedicii salvatori de vieți, nu înseamnă doar Arafat, înseamnă și politică.

Pentru că Asociația Salvital, entitatea publică care gestionează serviciul SMURD în județul Hunedoara, este condusă de un om politic, șeful Partidului Conservator ((PC) Hunedoara, Petru Mărginean, candidatul USL la Primăria Deva. Modul în care, la nivel local, politicul a ajuns să controleze un proiect de interes public, susținut la nivel național, transpare din felul în care conducerea Salvital Hunedoara a gestionat banii contribuabililor.

Frații Cristescu, varianta PC Hunedoara

Președintele Salvital, asociație patronată de Consiliul Județean, este liderul PC Hunedoara, Petru Mărginean. Sub conducerea lui Mărginean, firma Raisa Style, din Deva, a câștigat trei contracte de protecția muncii pentru Salvital Hunedoara. În actele Salvital, obiectul contractelor cu Raisa Style este „servicii în domeniul sănătății și securității în muncă”. Societatea îl are ca director pe Ion Cristescu, membru PC, candidat USL pe poziția 8 la funcția de consilier local al municipiului Deva la alegerile din 10 iunie. Asociat și administrator al Raisa Style este Mihaela Cristescu, soția lui Ion Cristescu. Candidatul USL la funcția de consilier local al Devei este fratele vicepreședintele PC al județului Hunedoara, Costică Cristescu, candidat USL (din partea PC) la funcția de consilier județean.
SC Raisa Style SRL a câștigat în ultimii trei ani trei contracte în valoarea totală de aproximativ 200 de milioane de lei vechi. Salvital a atribuit cele trei contracte prin procedură de achiziție directă, adică a dat contractele direct firmei Raisa Style, fără să fi cerut oferte și de la alte societăți de profil.

Un candidat „sănătos” care girează afaceri nesănătoase

Contactat de HunedoaraMea.ro, Ion Cristescu a confirmat că este director al societății Raisa Style, dar, deși este candidat din partea PC la funcția de consilier local al Devei și fratele său este vicepreședinte al PC Hunedoara, nu vede unde este problema în faptul că tocmai firma soției sale a câștigat trei contracte cu Asociația Salvital, condusă de șeful său de partid.

Președintele Salvital Hunedoara, Petru Mărginean, șef al PC pe județ și candidat USL la funcția de primar al Devei, a afișat o combinație între tendința de eschivare (este în concediu și nu știe despre aceste contracte) și faptul că nu e străin de această situație („poate o fi și asta”). Faptul că și-a luat concediu în calitate de președinte al Salvital Hunedoara nu l-a împiedicat pe candidatul USL la Primăria Deva, Petru Mărginean, să pozeze în urmă cu trei zile, ca șef al SMURD, la prezentarea unei autoutilitare performante care va fi folosită pentru situațiile de urgență. Redăm mai jos mini-interviul cu șeful Savital Hunedoara, care s-a pus în gardă din start pe o singură problemă legată de contractele cu firma subordonatului său de partid – incompatibilitatea.

HunedoaraMea: Vă sunăm în legătură cu niște contracte pe care SMURD le are cu societatea Raisa Style?

Petru Mărginean: Deci eu sunt în concediu, nu pot să vă dau nicio informație până ajung la birou (luni – n. red.). Poate o fi și asta, dar ce, e incompatibil sau care e problema dumneavoastră?

HunedoaraMea: E o legătură politică.

Petru Mărginean: E incompatibil? Vă întreb. E o chestie de incompatibilitate? Deci nu știu ce să vă răspund că nu sunt la birou. Faceți o adresă scrisă și vă trimit colegii.

Sursa: hunedoaramea.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *