Mircia Muntean, recensământ penal. Topul mega-tunurilor trase de Mircia Muntean pe cheltuiala devenilor

Topul mega-tunurilor trase de Mircia Muntean pe cheltuiala devenilor

Fiecare mandat câştigat de Mircia Muntean, primarul Devei, a fost marcat de câte un mega – jaf dat în visteria municipalităţii. Activitatea infracţională a inculpatului Mircia Muntean a fost singura preocupare constantă din viaţa publică a edilului. Mai toate ingineriile financiare au respectat o regulă simplă, dar eficientă: Mircia Muntean a vândut la preţuri foarte mici bunuri din patrimoniul Devei şi a achiziţionat cu banii devenilor – fie că a fost vorba de servicii sau de imobile – la preţuri exorbitante. Când a ieşit la cumpărături cu bani publici, primarul Mircia Muntean a dat (culmea ghinionului, de fiecare dată) doar peste preţurile cele mai pipărate.

Mitul „Deva, oraş de cinci stele” este o poveste bună de aburit lumea care priveşte doar spre centrul Devei. Dincolo de principalele artere de circulaţie, Deva rămâne un oraş neîngrijit, în care mai există locuinţe cu WC în fundul curţii şi străzi „municipale” de pământ. Mai mult, majoritatea investiţiilor lăudabile din epoca Mircia Muntean s-au făcut cu preţuri mult umflate. Giratoriile s-au făcut la supra preţ, pavelele au fost schimbate ca ismenele (ritmul coincide, dar banii fac diferenţa) şi asfaltarea străzilor s-a făcut fie prin lucrări date cu dedicaţie unor firme de apartament, fie prin contracte purtătoare de comision (aduceţi-vă aminte de marea asfaltare – cam 12 milioane de euro – din 2005 ce s-a făcut cu firma Romstrade din Giurgiu, în vreme ce drumarii deveni erau duşi spre faliment pentru că Primăria Deva nu-şi plătea lucrările). Totuşi fiecare mandat din viaţa publică a primarului Mircia Muntean s-a remarcat printr-un jaf răsunător pentru care primarul şi complicii au dat (şi încă mai dau) în drumul ce duce spre boxa acuzaţilor.

Primul mandat, primul milion de dolari
Mircia Muntean e şi acum abonat la boxa acuzaţilor, alături de infractorii de drept comun. Activitatea infracţională a inculpatului Muntean Mircia a prejudiciat statul cu suma de 360.000 de dolari. „Afacerea Shell” a fost primul tun serios dat de primarul 4X4. Această afacere este dovada certă că marii investitori cu care se mândreşte primarul Devei au fost „vămuiţi” de gaşca de interlopi din anturajul lui Mircia Muntean. Şmenul imobiliar care a provocat un prejudiciu de 360.000 de dolari. Mai mult, bugetul local al Devei a pierdut redevenţa după teren, încasări aproximate la suma de 630.650 de dolari. Afacerea a fost tratată recent în serial, motiv pentru care nu mai insistăm pe subiect.

Afacerea „Nagy & Szock”
În mandatul cel de al doilea (2000-2004), activitatea infracţională a primarului Mircia Muntean s-a remarcat prin tunul imobiliar la clădirea „Nagy & Szock” din piaţă. Era în perioada în care firma „Nagy & Szock” scăpătase şi primăria avea de încasat 1,5 miliarde de lei vechi din impozitele şi taxele neplătite de patronii societăţii. În urma unui proces dintre primărie şi firmă, municipalitatea a obţinut sehestru asigurator pe clădirea de la piaţă. Primarul Devei a cerut juriştilor de la primărie să întrerupă procedura de executare silită, astfel că a fost ridicat sechestrul asigurator asupra imobilului. Reprezentanţii firmei „Nagy & Szock” au vândut clădirea unor apropiaţi de-ai primarului pe 1,5 miliarde de lei vechi, iar la nici 30 de zile aceştia au revândut clădirea Primăriei Deva cu suma de 10 miliarde de lei vechi. Firma „Nagy & Szock” nu şi-a mai achitat niciodată datoria către municiplalitate.

Tunul de pe Dealul Paiului
În mandatul 2004-2008 primarul Devei a „instrumentat” cel mai mare tun imobiliar prin vânzarea a 12 hectare de teren, aparţinând municipalităţii, la o firmă despre care se spune (deşi nu există probe) că ar fi controlată de primar. Preţul cu care a vândut Mircia Muntean a fost de 1,26 de euro pe metru pătrat, în condiţiile în care preţul terenului în zonă era de 70-80 euro/ mp. Prin acea vânzare a terenului au rămas fără loc de casă 130 de tinere familii, cărora le-au fost atribuite parcele cu doar câteva luni înainte de a se comite afacerea.

Şmenul PUG-ului (cu „victime” colaterale)
Afacerea cu Planul Urbanistic General (PUG) a golit conturile primăriei cu 240.000 de euro, în ultimul mandat al primarului Mircia Muntean. Banii au fost livraţi, dar Deva este în continuare fără PUG. Suma poate părea mică în comparaţie cu celelalte tunuri, dar „afacerea PUG-ul” a provocat, în cascadă, o succesiune de „mici” afaceri colaterale. Documentul care stă la baza dezvoltării urbane este expirat din noiembrie 2009 şi acest fapt a favorizat dezvoltarea unui păienjeniş de afaceri necurate. Interesul primarului Mircia Muntean pentru actualizarea PUG-ului a apărut abia spre finalul anul trecut, atunci când municipalitatea începea să piardă fonduri europene nerambursabile. În tot acest timp, Primăria Deva nu respectă nici o regulă în materie de urbanism. În reşedinţa de judeţ se construieşte haotic, clientelar sau de-a dreptul nelegal.

„Mâinile lor în buzunarele tale”
Acesta ar fi cele mai excentrice momente în care Mircia Muntean a ieşit la cumpărături cu bani colectaţi de la deveni, însă nimic din ce s-a făcut prin Deva nu este de necontestat. Propun devenilor un exerciţiu: priviţi în jur la monumentele recente, la zonele verzi reamenajate, la anveloparea blocurilor, la ruina cetăţii, la cutiile poştale montate de primărie prin oraş sau la adăpostul pentru câinii comunitari. Căutaţi să aflaţi cum s-au făcut aceste lucrări şi veţi constata că toate poartă povestea unui scandal cu trimitere la acele mâini sigure care vă intră de patru mandate prin buzunare.

Sursa: nou.zhd.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *