PENAL, ORICUM AI PRIVI. Inculpatul Mircia Muntean dă, ilegal, terenul statului prietenului său interlop

Mircia Muntean dă, ilegal, terenul statului

Activitatea infracţională a inculpatului Muntean Mircia a prejudiciat statul numai în „Afacerea Shell”cu suma de 360.000 de dolari. Banii nu au fost recuperaţi. Mai mult, bugetul local al Devei a pierdut redevenţa după teren, încasări aproximate la suma de 630.650 de dolari.

Mircia Muntean instigă la fals
Prima tentativă de împroprietărire a celor trei revoluţionari a eşuat, astfel că în februarie 1999, primarul Devei a adoptat o altă strategie la fel de ilegală ca prima. Depoziţia topografului Lucia Tomuţa arată felul în care s-a derulat şmenul. „Totodată, primarul i-a trimis un bilet prin care-i dădea dispoziţie să modifice Anexa nr. 6 cu privire la suprafaţa ce trebuie atribuită de comisia judeţeană de la 1.000 m.p. la 10.000 m.p., să elibereze un act care să ateste că terenul de la gară este de rezervă comisiei legii nr.18/1991, bilet semnat de acesta (Mircia Muntean)”, notează procurorul de caz. Ulterior, primarul Devei a impus topografului să le dea revoluţionarilor 15.675 metri pătraţi de teren în zona Bejan. După câteva ore de la întocmirea procesului verbal, prietenul interlop al primarului a revenit în primărie cu titlurile de proprietate pe teren.

O şedinţă de pomină, convocată ad-hoc
Primarul a convocat pe repede înainte o şedinţă de consiliu „în biroul său la care au participat câţiva consilieri aflaţi întâmplător prin Primăria Municipiului Deva”. Consilierul Gheorghe Niţescu s-a prins cel dintâi că a fost antrenat într-o mascaradă regizată de primar. Mircia Muntean le cerea consilierilor să anuleze titlurile de proprietate ale revoluţionarilor „întrucât terenurile erau de interes public, urmând a se construi locuinţe, moment în care (Niţescu) a realizat că totul este regizat fiind ilogic ca un teren pe care se emisese titluri de proprietate unor persoane fizice să devină de interes public la interval de o zi”, se arată în rechizitoriu. Şi într-adevăr probele anexate în cauză demonstrează că povestea cu locuinţele a fost o minciună livrată de Mircia Muntean pentru a putea ajunge la terenul pe care urma să se construiască benzinăria.

Justiţia şi-a făcut datoria. Faţă de primar
Schimbul de terenuri prin care revoluţionarii au primit exact terenul din buricul târgului vizat s-a făcut la finalul unui proces în care Primăria Deva cerea instanţei să le anuleze revoluţionarilor titlurile de proprietate, primarul angajându-se să le ofere alt teren la schimb. Fireşte, exact acela pe care-l voiau benzinarii. Procurorul de caz se arată surprins de „celeritatea” judecătorilor: „La finalul procesului, care nu a durat mai mult de 2 săptămâni, au fost împroprietăriţi toţi trei cu 5.838 m.p.”, scrie în rechizitoriu. Pentru comparaţie, atunci când interesele primarului Mircia Muntean erau potrivnice unei judecăţi „de îndată” şi procesul trebuia amânat, magistraţii au stabilit ca prim termene de judecată după patru luni.

Şantaj la McDonald’s
În urma ingineriilor juridice, cei trei revoluţionari au ajuns să deţină de două ori mai mult teren decât le permitea legea. Şi activitatea infracţională nu sfârşeşte aici. Un alt investitor strategic, McDonald’s, a „furat-o”, deşi încheiase un contract ferm de concesiune pe 50 de ani cu Primăria Deva pentru terenul pe care îşi ridicase restaurantul. Americanii plăteau la bugetul local 50 de milioane de lei anual, în momentul în care gaşca primarului i-a somat să le plătească numai lor câte 25.030 dolari anual, sumă plătibilă integral până la data de 15 ianuarie al fiecărui an. O înţelegere valabilă doar pe cinci ani, după care urmau renegocieri, dacă McDonald’s ar fi vrut să mai facă afaceri în Deva. Scandalul a căpătat proporţii nebănuite, americanii s-au plâns primului ministru care şi-a trimis corpul de control la Deva.

Sursa: nou.zhd.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *