Primăria Deva pierde procese pe bandă rulantă pe mâna lui Mircia Muntean

Primăria Deva pierde procese pe bandă rulantă pe mâna lui Mircia Muntean

Primăria Deva este parte în zeci de procese, în diverse faze de judecată, iar în unele acţiuni în instanţă la bară a fost chemat chiar primarul Mircia Muntean. Unele dintre acţiuni, cum ar fi recursurile formulate în diverse cauze, au fost introduse chiar de edil sau în numele acestuia. Cât de bine motivate au fost acţiunile în instanţă se vede cu ochiul liber, în condiţiile în care municipalitatea pierde procesele pe bandă rulantă. Şi nu vorbim doar despre o speţă, ci despre o paletă întreagă de cauze de la cererea de anulare a vreunui act administrativ, la suspendarea executării unui act, ori la diverse acţiuni în constatare. Oricum am privi lucrurile, Mircia Muntean nu prea reuşeşte să facă dovada că are dreptate, iar instanţa respinge acţiunile. De exemplu, la finele lunii aprilie, Tribunalul Hunedoara a respins recursul formulat de Municipiul Deva prin primarul Mircia Muntean într-un proces cu o societate comercială din Deva. În luna martie un alt proces a fost pierdut, de data aceasta împotriva unei rezoluţii a directorului Oficiului Registului Comerţului Hunedoara, iar la finele lunii februarie primarul Mircia Muntean a mai ratat o cauză, aflată, de asemenea, pe rolul Tribunalului Hunedoara.

Aşteptat din nou la bară

Şi, probabil din plictiseală, primarul Devei a mai contestat în instanţă şi candidatura lui Mircea Muntean la Consiliul Judeţean Hunedoara, dar, ca şi în restul cauzelor, a pierdut cu brio. Instanţa a dispus respingerea contestaţiei formulate de acesta împotriva Hotărârii nr. 18/2.05.2012 a Biroului Electoral de Circumscripţie nr. 22-judeţul Hunedoara privind acceptarea candidaturii lui Muntean Mircea, propus din partea Alianţei Electorale Uniunea Socialist Progresistă eco. Dar, primarul Devei, Mircia Muntean este aşteptat peste doar câteva zile în dosarul privind infracţiuni la regimul vamal, aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
Dosarul este cunoscut sub numele de „trafic cu maşini de lux”, iar alături de Mircia Muntean mai sunt judecate încă 4 persoane. În acest dosar extrem de complex, procurorii au încheiat cercetările în anul 2003, iar lucrarea penală a intrat pe rolul instanţei de judecată un an mai târziu. În februarie 2005 a fost reluat, sub un alt număr de înregistrare, la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti unde se află şi acum, fără ca dosarul să fi depăşit stadiul instanţei de fond.

Sursa: nou.zhd.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *