REMINISCENŢE PORTOCALII: Agenţia Naţională de Integritate (ANI), instument de linşaj politic controlat de PDL

Mircea Ioan Moloţ acuza la Mircia Muntean

Deciza de incompatiblitate este un atac murdar comandat la ANI de adversarii politici din PDL – UNPR, susţine Mircea Ioan Moloţ, care a prezentat, ieri, argumente şi probe în susţinerea afirmaţiilor sale. Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara mai spune că datoriile neplătite de Mircia Muntean pentru asfaltul electoral din Deva a dus firma Drumuri şi Poduri SA în faliment

Mai întâi este suspectă promptitudinea cu care s-a executat Agenţia. La două zile de la înregistrarea sesizării ce a fost făcută prin impostură (pe numele unui om care nu are nimic în comun cu această poveste şi nu a comis un astfel de gest), ANI a emis un răspuns, în condiţiile în care Consiliul Judeţean Hunedoara aşteaptă de trei ani să îi intre petiţia în lucru.

Apoi, Agenţia judecă o presupusă stare de incompatibilitate din 2008 pe baza unei legi ce a fost promulgată în 2010 (se ştie că legea nu operează retroactiv). De asemenea, exact în aceeaşi situaţie cu preşedintele Moloţ se află Costel Avram şi Ioan Rus – cei doi vicepreşedinţi ai CJ Hunedoara, dar ANI nu a luat împotriva lor nicio decizie.

Dispoziţia este emisă în plină campanie electorală, deşi presupusa faptă s-a întâmplat în urmă cu patru ani. „E foarte clar că cineva încearcă să mă înlăture din competiţia electorală, fiindcă altfel nu pot sau nu poate câştiga aceste alegeri. E o tentativă neserioasă şi nefondată care nu mă poate împiedica să candidez şi să câştig aceste alegeri”, a concluzionat preşedintele Mircea Moloţ.

ANI, agent electoral USP (PDL-UNPR)

În cele trei luni în care a fost membru în AGA la SC Drumuri şi Poduri SA, Moloţ nu a încasat bani de la firma subordonată şi nici nu s-au făcut achiziţii publice. Actul de numire a fost aprobat prin vot secret, vizat de jurişti şi necontestat de Prefectura Hunedoara.

„Consider că nu a existat o stare de incompatibilitate, deşi încă nu am primit raportul de evaluare ANI. Cert este că ANI mă judecă pentru fapte petrecute în 2008, învocând o lege care a apărut în 2010. Consider că nu am făcut nimic ilegal, ci este vorba doar de o răzbunare politică. Sesizarea a fost făcută pe numele unui vecin care mi-a spus că el nu a sesizat astfel de lucruri. ANI a răspuns în două zile de la sesizare, în condiţiile în care noi (Consiliul Judeţean Hunedoara ca instituţie) avem de trei ani o adresă oficială la ANI şi nu am primit niciun răspuns”, mai spune Moloţ.

Asfaltul electoral al lui Mircia a dus firma CJ-ului în faliment
Firma de drumuri subordonată Consiliului Judeţean Hunedoara a prestat cu asfalt electoral pentru primarul Mircia Muntean, care nu a mai plătit lucrările, fapt ce a pus firma pe butuci. „Fiindcă mi se tot bagă sub nas faptul că am falimentat firma de drumuri şi poduri, vreau să vă prezint câteva cifre. În decembrie 2007, datoria Consiliului Local Deva (la SC Drumuri şi Poduri SA) era de 3,288 miliarde de lei vechi, sumă neplătită nici astăzi. În 2008, după campania pe care şi-o făcuse domnul Mircia Muntean (cu asfalt electoral), datoria Primăriei Deva depăşea 13 miliade de lei vechi. O balanţă intermediară din perioada iulie 2009 arată că datoria Devei era de 56,7 miliarde de lei vechi. Sunt sume neplătite niciodată de Primăria Deva. Aceasta a fost principala cauză pentru care firma de drumuri judeţene (SC Drumuri şi Poduri SA) a intrat în faliment. Iar vinovat este domnul Mircia Muntean”, a mai spus Moloţ.

Sursa: nou.zhd.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *